Recent, s-a vehiculat zvonul că am fost recomandat pentru o funcţie de manager la un spital. Asta, după ce în ultimii zece ani mi s-a mai propus aceeași funcţie la două spitale din Moldova.
Tragedia de la SJU Piatra Neamţ scoate încă o dată în evidenţă nevoia de a ne desprinde de tiparele vechi de zeci de ani, de tirania scurt-circuitului aducător de moarte și de suferinţe fără seamăn.
Primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, a anunțat că a cerut de urgență și a primit situația autorizării de securitate la incendiu a celor 19 spitale din subordinea Primăriei Capitalei.
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a anunțat ieri că s-a luat o măsură pentru a scuti familiile persoanelor decedate în urma incendiului de la ATI de costurile serviciilor medicale.
Direcția de Sănătate Publică Neamţ a anunțat că secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a fost reconfigurată în ziua incendiului, fără a fi solicitat aviz.
Sâmbătă seara, în secția ATI a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț a avut loc un incendiu de proporții, în urma căruia mai mulți pacienți au decedat. Cei care au fost salvați au fost transferați la Iași.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea conform căreia cheltuielile aferente oricăror tratamente ale persoanelor cu sănătatea afectată în incendiul de la Colectiv vor fi plătite din bugetul Ministerului Sănătății, pe toată durata vieții.
Simpla scădere ponderală reprezintă un predictor slab în depistarea unui neoplasm, însă anumite caracteristici clinice și paraclinice pot justifica efectuarea unor investigaţii suplimentare.
Iniţierea tratamentului cu anticorpul monoclonal ustekinumab ar putea declanșa evenimente cardiovasculare severe la pacienţii susceptibili, conform unui studiu publicat în JAMA Dermatology.
Institutul Național de Sănătate Publică trage un semnal de alarmă cu privire la evoluția epidemiei de COVID-19.
Marcată anual la data de 22 iulie, Ziua Mondială a Creierului este dedicată anul acesta creșterii gradului de conștientizare privind îmbunătățirea calității vieții celor cu boala Parkinson și a aparținătorilor.
În urmă cu șase luni, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie dădea publicității o hartă a României care arăta că multe localități nu au nici măcar un medic de familie. Astăzi, această problemă încă persistă în unele județe.
Societatea Română de Epidemiologie recunoaște că este îngrijorată din cauza creșterii constante în ultima săptămână a numărului de cazuri de infectări cu virusul SARS-CoV-2 pe teritoriul țării noastre.
Societatea Multidisciplinară a Medicilor Rezidenți semnalează că un număr mare din rezidenți efectuează gărzi neplătite peste norma prevăzută în contractul de muncă.
CMMB face un apel către instituțiile publice responsabile și cele de drept privat care pot ajuta medicii din ambulatorii să ofere sau să finanțeze materiale de protecție pentru aceste cabinete.
Medicii de familie amintesc de pericolul în care se află pacienții cu boli cronice, din cauza lipsei de pe piață a unor substanțe active esențiale.
Echipa filmului „Colectiv”, regizat de Alexander Nanau, organizează, timp de două săptămâni, o serie de întâlniri și dezbateri cu publicul din 12 orașe din România. Prima vizionare este pe 18 februarie, la cinema "Florin Piersic" din Cluj-Napoca.
România se află pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte rezistenţa la antibiotice, potrivit datelor publicate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor.
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) atrage atenția asupra faptului că taxa clawback, ajunsă la 26,49%, nivel care se dovedește a nu fi acceptabil în ceea ce privește medicamentele generice.
Îngrijirea vârstnicilor, în ţara noastră, este un subiect delicat. Dincolo de preconcepţiile familiei tradiţionale, abordarea acestei probleme trebuie realizată cu ajutorul specialiștilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe